Yonathan Lara

Yonathan Lara este un tânăr pasionat de Dumnezeu și de scopul Său, chemat să pregătească o generație de lideri. Născut în 1994, Yonathan este primul copil al lui Gustavo și Karina Lara. De la o vârstă fragedă, el a început să predice și să învețe, manifestând o dedicare profundă față de Dumnezeu și trăindu-și  viața în intimitate cu Duhul Sfânt.

În prezent, el face lucrearea Domnului, călătorind prin 95 de națiuni pentru a sluji și a învăța pe alții ceea ce Dumnezeu i-a dat prin harul Său. Yonathan a fost directorul executiv la CEAP (“Centro de Entrenamiento de Alta Productividad” – Centrul de Învățământ de Productitate Înaltă) – o Școala biblică cu peste 4500 de studenți din întreaga lume. El face parte acum din echipa UNGE International și este împlicat în proiectul LAPET. Din ianuarie 2017 este căsătorit cu Miru Gomez.

Ei locuiesc în Buneos Aires, Argentina și împreună, slujesc Domnului cu dragoste și devotament profund, ca parte a Colectivului Pastoral al Congregației “CTHTN” (Cristo Tú Haces Todo Nuevo – Cristos Tu Faci Totul Nou). Yonathan și Miru au dezvoltat o lucrare profetică focalizată pe planurile lui Dumnezeu, de a dezlege și elibera destinații și slujiri. Amândoi sunt o inspirație pentru mulți tineri din această generație.